• Muzică

    Tom Waits şi artiştii care l-au inspirat – de la Sinatra până la Dylan şi Zappa

    Era prin 2005 târziu sau prin 2006 devreme când am dat pentru prima oară peste muzica lui Tom Waits. Aia a fost o perioadă tare nebuloasă pentru mine. Eram rupt oarecum în două între Sibiu (unde terminasem facultatea şi încă mai pierdeam vremea) şi Bucureşti (unde erau prietenii mei şi unde făceam naveta cât de des era posibil), duceam o viaţă eufemistic spus boemă… deşi era de-a dreptul promiscuă. Paradoxal, eram înconjurat numai de oameni faini. Într-una din vizitele făcute în Bucureşti, în cadrul unei serate cultural-muzicale, să-i spunem, am ascultat melodia “Cold Water” a lui Tom Waits. Mi s-a fixat bine în creieri şi nu am mai reuşit să…

  • Blog

    Alegeri parlamentare 2020: rezultate şoc şi groază, dar poleite cu… AUR

    Alegerile parlamentare au trecut ca un fâs (a se citi un pârţ). Oamenii au stat acasă, prezenţa la urne a fost execrabilă şi mulţumim loazelor care nu şi-au mişcat curul să voteze. Asta e, ăştia suntem, cu ăştia defilăm. Dar probabil că o să cer de acum oamenilor să-mi arate abţipildul cu “VOTAT”, ca să pot sta de vorba civilizat cu ei… Şi, deşi nu se ştie numărul mandatelor momentan, ordinea este: * PSD – 30% * PNL – 25% * USR-PLUS – 15% * AUR – 8,7% * UDMR – 6% Ceilalţi nu au mai apucat să intre în Parlament. Iată câteva considerente, mai mult să-mi amintească peste ani…

  • Blog

    “The Godfather, Coda” – Naşul III (1990) primeşte o nouă şansă la nemurire

    După trei decenii, Francis Ford Coppola a luat la bibilit “Naşul III” şi spune că l-a făcut mai bun decât filmul din ’90. “Coda” înseamnă “capăt de linie”, dar nu cred că se referă la “Moartea lui Michael Corleone” – nu e o noutate. Nu am apucat să văd noul director’s cut, doar să citesc despre… A fost suficient să dezgroape nişte amintiri. Nu mai ţin minte când am văzut prima oară “Naşul”. Sunt amintiri vagi, secvenţe amestecate, nici nu pot spune dacă era I, II sau III. Cel mai probabil l-am prins pe bucăţi, dacă l-a dat vreodată TVR-ul în perioada anilor ’90 – dar nici de asta nu…